Prescripția dreptului de stabilire a creanțelor fiscale se raportează, în regimul vechiului Cod de procedură fiscală, la anul în care s-a constituit baza de impunere. Începutul termenului nu este amânat până în anul următor doar pentru că declarația de venit sau decontul de T.V.A. devine scadent ulterior.
Curtea de Apel Timișoara a confirmat prescrierea dreptului organului fiscal de a stabili, printr-o inspecție începută în decembrie 2016, impozit pe venit, C.A.S.S. și T.V.A. pentru operațiuni și venituri realizate în anul 2010.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 1821 din 2 octombrie 2018.
1. Expunerea situației de fapt
O persoană fizică desfășurase activități economice și realizase venituri în anul 2010. Organul fiscal a început o inspecție la 7 decembrie 2016 și a emis, la sfârșitul acelui an, două decizii de impunere pentru obligații suplimentare.
Actele stabileau, pentru anul 2010, aproximativ 13.143 lei impozit pe venit, 4.517 lei contribuție de asigurări sociale de sănătate și 131 lei T.V.A., la care se adăugau accesorii. Contestația administrativă a contribuabilei a fost respinsă.
Litigiul s-a concentrat asupra momentului de început al termenului de cinci ani: 1 ianuarie 2011, ca an următor constituirii bazei de impunere, sau 1 ianuarie 2012, ca an următor expirării termenelor de declarare.
2. Obiectul cererii
Reclamanta a solicitat:
- anularea deciziei de soluționare a contestației administrative;
- anularea parțială a deciziilor de impunere și a raportului de inspecție fiscală pentru obligațiile aferente anului 2010;
- constatarea prescripției dreptului organului fiscal de a stabili aceste creanțe;
- restituirea sumelor achitate în temeiul actelor anulate;
- plata dobânzilor fiscale până la restituirea efectivă.
În recurs, organul fiscal a urmărit menținerea actelor și respingerea acțiunii.
3. Susținerile și apărările reclamantului
Reclamanta a susținut că veniturile și operațiunile taxabile fuseseră realizate în anul 2010, când se constituise baza de impunere pentru fiecare obligație. Potrivit art. 23 și art. 91 din vechiul Cod de procedură fiscală, termenul de cinci ani începuse la 1 ianuarie 2011 și se împlinise la 31 decembrie 2015.
În opinia sa, termenul legal de depunere a declarației sau a decontului privea executarea obligației declarative, nu nașterea bazei de impunere. Amânarea începutului prescripției până în 2012 ar fi adăugat un an fără suport în textul legii.
Reclamanta a invocat și regulile specifice T.V.A.: faptul generator și exigibilitatea erau legate de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor. Pentru trimestrul IV 2010, operațiunile și plata taxei considerate ulterior nedeductibile avuseseră loc în același an.
4. Susținerile și apărările pârâtului
Organul fiscal a susținut că dreptul de a stabili obligația devenea exercitabil după expirarea termenului de declarare. Pentru venitul anual din 2010, declarația se depunea în mai 2011, iar pentru T.V.A. aferentă trimestrului IV, decontul era scadent la 25 ianuarie 2011.
Pârâtul a concluzionat că termenul de prescripție începuse la 1 ianuarie 2012. Cum inspecția debutase la 7 decembrie 2016, aceasta ar fi intervenit înăuntrul perioadei de cinci ani și ar fi suspendat cursul prescripției până la emiterea actelor.
Pentru C.A.S.S., autoritatea s-a raportat la declarația de venit pe baza căreia urma să fie emisă decizia anuală de impunere. A susținut aceeași teză: momentul relevant era termenul declarativ din 2011, nu realizarea venitului în 2010.
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare în recurs.
5. Norme legale incidente în speță
Art. 91 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Cod de procedură fiscală stabilea un termen de prescripție de cinci ani, care începea la 1 ianuarie a anului următor celui în care se născuse creanța fiscală potrivit art. 23.
Art. 23 prevedea că dreptul de creanță și obligația corelativă se nasc când se constituie baza de impunere care le generează. Acela este și momentul nașterii dreptului organului fiscal de a stabili și determina obligația.
Art. 347 din Codul de procedură fiscală – Legea nr. 207/2015 menține calculul termenelor aflate în curs după legea în vigoare la data începerii lor. De aceea, pentru anul 2010 era aplicabilă O.G. nr. 92/2003.
Art. 134 și art. 134^1 din vechiul Cod fiscal – Legea nr. 571/2003 legau faptul generator și exigibilitatea T.V.A. de realizarea livrării ori prestării, sub rezerva excepțiilor legale.
6. Soluțiile din etapele procesuale anterioare
Tribunalul a admis acțiunea. A anulat decizia de soluționare a contestației și, parțial, deciziile de impunere și raportul de inspecție în privința impozitului pe venit, C.A.S.S. și T.V.A. aferente anului 2010.
Prima instanță a reținut că termenul începuse la 1 ianuarie 2011 și se împlinise la sfârșitul anului 2015, înaintea inspecției. A obligat autoritățile să restituie sumele plătite și să achite dobânzi de la data contestației administrative până la restituirea efectivă.
Organul fiscal a declarat recurs, invocând aplicarea greșită a dreptului material.
7. Considerentele instanței actuale
Legea aplicabilă termenului era vechiul Cod de procedură fiscală
Curtea a aplicat regula tranzitorie din art. 347 al noului cod. Un termen început sub O.G. nr. 92/2003 continuă să fie calculat după acea reglementare, iar cauzele de suspendare sau întrerupere sunt guvernate de legea în vigoare la data intervenirii lor.
Nașterea creanței urmează constituirea bazei de impunere
Art. 91 trimite expres la art. 23. Pentru veniturile independente, baza s-a format odată cu operațiunile generatoare de venit din anul 2010. Pentru C.A.S.S., aceeași bază de venit a determinat obligația corelativă.
În materia T.V.A., livrările și prestările efectuate în 2010 au reprezentat faptele generatoare. Faptul că decontul trimestrial se depunea în ianuarie 2011 nu muta operațiunile taxabile în anul următor.
Termenul declarativ nu amână prescripția fără un text expres
Curtea a respins teza autorității potrivit căreia dreptul la stabilire se naște numai după scadența declarației. Legea nu lega începutul prescripției de data declarării venitului sau depunerii decontului, ci de anul nașterii creanței prin constituirea bazei.
Obligația declarativă și competența de verificare sunt distincte de momentul material în care se naște creanța. Interpretarea pârâtului nu avea suport într-o normă derogatorie.
Inspecția a început după împlinirea termenului
Termenul a curs de la 1 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2015. Inspecția începută în decembrie 2016 nu mai putea suspenda o prescripție deja împlinită.
În consecință, stabilirea suplimentară a celor trei obligații pentru anul 2010 era nelegală, indiferent de calculul duratei efective a inspecției.
8. Soluția instanței actuale
Curtea de Apel Timișoara a respins recursul organului fiscal ca neîntemeiat și a menținut anularea actelor pentru obligațiile aferente anului 2010, precum și restituirea sumelor cu dobândă.
Hotărârea fixează reperul esențial pentru prescripția dreptului de stabilire a creanțelor fiscale: anul în care se constituie baza de impunere, nu anul următor scadenței declarației. Un act de inspecție început după expirarea celor cinci ani nu poate reactiva dreptul de impunere.